Alimentația în vacanță
De-a lungul timpului au fost cercetate efectele pozitive pe care vacanța le are asupra sănătății fizice și psihice. Timpul petrecut în concediu, departe de agitația cotidiană și activitățile relaxante pot fi extrem de benefice pentru sănătatea mentală și fizică. Deconectarea de la dispozitivele electronice pentru câteva zile poate contribui la îmbunătățirea calității vieții de zi cu zi. În plus, crearea unui obicei de relaxare, integrat în rutina zilnică, poate aduce beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, de la scăderea tensiunii arteriale, îmbunătățirea calității somnului și până la scăderea în greutate.
În ultimii ani, păstrarea obiceiurilor alimentare sănătoase și atunci când mergem în vacanță nu mai reprezintă o problemă, datorită opțiunilor tot mai variate privind alimentația. Astfel, este cu adevărat posibil să te distrezi, să te bucuri de bucătăria locală și să faci puțină mișcare, fără a te priva de o vacanță în adevăratul sens al cuvântului. Secretul constă în echilibru și consecvență.
„Vara, rutina zilnică devine ușor mai flexibilă, iar obiceiurile noastre alimentare suferă câteva modificări, perfect scuzabile. Menținerea unei diete sănătoase în timpul verii poate părea o provocare, deoarece există atât de multe „tentații”. Însă pentru a avea grijă de sănătate și pentru a rămâne în formă, ne putem baza pe fructele și legumele de sezon, care sunt accesibile și totodată, pline de nutrienți și gust. Optați pentru alimente neprocesate și pe preparate ușoare și de asemenea, pe băuturi fără adaos suplimentar de zahăr. Dacă reușim să respectăm câteva reguli alimentare simple și să ne hidratăm corespunzător, nu mai râmâne decât să ne bucurăm de vară”, spune dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.